Cum ați aflat săptămâna trecută, citesc o carte de Barbu Delavrancea. Este de fapt o cărticică cu mai multe nuvele, una dintre ele fiind cea numită "Hagi-Tudose". E o nuvelă de doar douăzeci de pagini, dar mi-a fost foarte greu s-o înțeleg, așa că mi-a trebuit să caut vreo o sută patruzeci de cuvinte în mai multe dicționare. După ce m-am supărat pe limba autorului săptămâna trecută, pentru că era atât de complicată, am avut o cu totul altă experiență astăzi. Aproape toate cuvintele s-au putut înțelege din context, numai un cuvânt ici și colo era mai complicat. Deci am reușit să citesc mult mai repede și a fost chiar foarte plăcut.
Să trecem la această poveste. Este vorbă de un om, credincios dar zgârcit, care se numește Tudose. N-are nevastă dar trăiește lângă el nepoata lui, Leana. Meseria lui este găitănar, adică lucrează la un magazin de mărunțișuri, întâi ca ucenic, apoi ca asociat, și la final ca stăpân. De mic s-a străduit să strângă bani, nu ca să le folosească pentru a-și îmbunătăți nivelul de trai, ci doar de dragul lor. Privește magazinul lui cum ar fi nevastă-sa, iar banii cum i-ar fi copiii.
În satul unde locuiește se află o biserică, "Sfânta Troița", de care sătenii sunt foarte mândri. Este extraordinar de frumoasă căci e zugrăvită înăuntru și în exterior. Ctitorul are obiceiul să prezinte scenele pictate fiecărui străin care trece prin sat. Când i se arată naratorului scena judecății de apoi, este și de față Hagi Tudose. El fuge auzând vorbele "strângeți-vă vouă comori în ceruri, căci mai lesne va trece funia corăbiii prin urechile acului decât bogatul în împărăția cerurilor!" Aflăm atunci că tot satul știe cât de zgârcit este, că niciodată nu dă nici un ban în cutia bisericii, că fiecare are cât o anecdotă de povestit despre el și că multe detalii au originat de la Leana, căruia nu-i ușor să trăiască pe lângă el.
Pe la sfârșitul vieții lui Tudose, aflăm că, deși e slab și îi e frig, nu vrea să cheltuiască bani nici de doctor, nic de lemn de încălzit casa. Ultima noapte o petrece făcând o baie de bani din aur. Ironia a povestei se arată la final: înmormântarea lui e organizată de Leana cu mare pompă, cheltuind o bună parte a banilor lui, bani care trec la biserică, cea care nu primise nici un ban de la el în timpul vieții lui!
Mi-a plăcut foarte mult povestea lui Hagi-Tudose. Conține multe vorbe de haz, limba este foarte colocvială în dialoguri și sunt și multe detalii care ne duc înapoi în timpul anilor 1880, când a fost scrisă nuvela, mai ales în ceea ce privește meseria lui precum și mâncarea și băutura.
Ceea ce mi-a plăcut cel mai puțin este, cum editura nu a facilitat lectura prin anotări despre concepte învechite și expresii ieșite din uz. Mai ales fiind vorbă de Editura Fundației Culturale Române căruia scop ar fi să facă cunoscută cultura României!
N-am citit nicio carte de Delavrancea, doar Călinescu (Enigma Otiliei, care fost foarte bună într-ădevăr), dar mi-ai explicat cartea așa bine ca vreau și eu s-o citesc acum.)) Citind postul tău, mi-am dat seamă că îmi trebuie să mă întorc să învăț limba română din nou, am uitat prea multe cuvinte... mai ales cuvintele care dau română sensul ei.)
Salut Tom, mă bucur că te-am făcut să dorești să citești această nuvelă. De Călinescu am doar Istoria Literaturii Române, o carte uriașă de cel puțin trei kilograme... Dar am găsit Enigma Otiliei pe net, așa că voi putea s-o citesc în curănd. Despre limba ta, mi se pare că te descurci binișor cu limba română, m-i ar place să citesc și posturi de la tine.