ᐊ

Am citit astăzi o nuvelă foarte scurtă de Barbu Ștefănescu Delavrancea: "Bunica". Este o poveste foarte dulce, a cărei narator este un copil pe care-l vizitează bunica. Amândoi se duc în fundul grădinii. Bunica se așează sub un copac iar copilul pune capul său în poala ei și privește în aer. În timp ce bunica filează inul, îi povestește un basm.

În basmul acela este vorbă de un împărat și de o împărăteasă care se iubeau dar nu aveau copii. Într-o zi vine pe la ei un moș care le zice că în grădina lor sunt doi meri laolaltă care nu fac mere. În ziua în care vor face mere, împărăteasă va fi însărcinată. Atunci ei au grijă de acești doi meri dar nimic e de făcut, nu fac mere. Atunc trece pe la ei o babă care zice că împăratul trebuie să găsească Zâna Florilor și să mulge un vas de lapte cu care să ude merii. Dar Zâna Florilor este departe de tot și trăiește într-un loc fermecat și periculos...

Dar nici băiatul, nici noi, cititorii, nu aflăm sfârșitul basmului pentru că băiatul a ațipit...

Mi-a plăcut foarte mult povestea mai ales pentru că lasă deschis sfârșitul, așa că fiecare poate să-și facă un sfârșit de-al lui.

ᐅ